Activitatea s-a desfășurat pe parcursul a 2 zile în sala de sedințe a Primăriei Zubrești, cu participarea a peste 40 de locutori, inclusiv 13 lideri de mahala.
Participanții la atelier s-au arătat interesați de compostarea deșeurilor. O parte din participanți au declarat că au avut niște încercări de composta deșeurile organice, însă acestea s-au soldat cu eșec din cauza insuficienței de informații. Unii Zubreșteni practicau deja crearea compostului în gospodăriile lor și au împărtășit experiența lor cu participanții la atelier, reușind să stimuleze și mai mult curiozitatea acestora.
Activitatea se desfășoară în cadrul proiectului „Cetățean informat - cetățean responsabil”, finanțat în cadrul Programului de granturi al UE „Fii schimbarea. Cetățeni implicați – comunități durabile!”.