Duminică, 17 ianuarie, reprezentanții Asociației Băștinașilor „Zubrea” și ai APL au desfășurat alte două ”Adunărilor pe mahala” în cadrul proiectului „Cetățean informat - cetățean responsabil”, finanțat în cadrul Programului de granturi al UE „Fii schimbarea. Cetățeni implicați – comunități durabile!”.
Activitățile proiectului tind să contribuie la conștientizarea de către cetățeni a consecințelor neabonării la serviciile publice prestate de APL, în special la serviciul de evacuare a resturilor și achitarea taxei pentru conectare la rețeaua de canalizare.
La eveniment au participat locuitorii de pe străzile Tineretului și strada Mihai Eminescu, dna primar și coordonatoarea de proiect .
Totodată locuitorii au fost informați despre calitatea apei din 2 fîntini din zonă, care din păcate conform analizelor probelor de apă nu este recomandată pentru consum, din cauza poluării excesive.
În cadrul adunărilor locuitorii de pe străzile sus numite, au avut posibilitatea să evalueze calitatea serviciilor prestate de APL, venind cu sugestii si propuneri de imbunătățire a acestora.
Menționăm ca în cadrul proiectului „Cetățean informat - cetățean responsabil”, urmează să fie desfășurate alte 8 adunări pe mahala.
European Union in the Republic of Moldova
Asociația pentru Guvernare Eficientă și Responsabilă - AGER